Îngrijorare privind căsătoriile dintre catolici şi musulmani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Îngrijorare privind căsătoriile dintre catolici şi musulmani

[2005-12-04]
Preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene a invitat la prudenţă în contextul numărului tot mai mare de căsătorii între musulmani şi creştini. Cardinalul Camillo Ruini a spus că "implicaţiile existenţiale şi ecleziale" ale acestor uniuni "sugerează prudenţă şi fermitate şi cheamă la o conştientizare a identităţii creştine şi a viziunii catolice privind căsătoria şi familia, şi în virtutea consecinţelor care derivă la nivel religios şi social".

Prelatul a dezbătut problema acestor căsătorii în prezentarea notei "Căsătoria dintre catolici şi musulmani". Textul a fost prezentat marţi în cadrul mai larg al "Îndrumărilor din partea preşedinţiei Conferinţei Episcopale Italiene". Vicarul Papei pentru Dieceza de Roma porneşte de la constatarea că în ultimii ani numărul acestor căsătorii a crescut simţitor, mai ales în urma migrării masive a musulmanilor în Italia. Documentul doreşte să se ajungă la o poziţie "omogenă" între păstori cu privire la dispensa pentru impedimentul disparităţii de cult. Acest impediment ar invalida în mod logic o căsătorie între un catolic şi un ne-creştin.

Nota, scrisă de un grup interdisciplinar de experţi, analizează în patru părţi contextul pastoral al acestor căsătorii: viziunea creştină asupra căsătoriei, cursul de pregătire, celebrarea căsătoriei şi sprijinul dat familiei. Documentul include câteva anexe, una fiind dedicată aşa-numitei shahada, "mărturisirea" sau profesiunea de credinţă musulmană, cerută în unele ţări musulmane pentru recunoaşterea civilă a căsătoriei dintre un credincios islamic şi o persoană de altă religie. Unii catolici semnează această declaraţie, considerând-o ca fiind un simplu pas birocratic de îndeplinit pentru a te putea căsători. Nota cere parohilor să explice că semnarea acelui act este de fapt "o autentică declaraţie de părăsire a credinţei catolice".

O altă anexă prezintă elemente ce trebuie luate în considerare pentru a înţelege viziunea asupra căsătoriei în credinţa islamică: "o familie patriarhală cu îndatoriri şi roluri pre-stabilite". Poligamia, mai aminteşte textul, este permisă în Koran.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 1187, Ultimul acces: 2026-10-11 16:03:59